Poliţist bucureştean în timpul liber, bătut de doi tecuceni

mascati
Un poliţist bucureştean aflat în timpul liber a fost bătut de doi tecuceni, care i-au văzut cascheta în maşina personală.
Incidentul s-a produs marţi seară, în jurul orei 21.00, când bucureşteanul, în vârstă de 34 de ani, se deplasa cu autoturismul propriu pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci. În faţa unui colegiu din localitate, o persoană necunoscută a lovit autoturismul cu un obiect. Când a coborât să vadă despre ce este vorba, poliţistul a fost atacat de două persoane, dintre care una avea un cuţit, care l-au lovit cu pumnii şi picioarele.Surse din cadrul anchetei susţin că bucureşteanul a fost atacat după ce agresorii au văzut că are în maşină o caschetă de poliţist. Cel mai probabil, cei doi tecuceni s-au enervat pe fondul emoţional al "cazului Caracal", în urma căruia oamenii legii au ajuns să fie supuşi oprobriului public.La faţa locului au ajuns poliţiştii Biroului de Ordine Publică din Tecuci şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care i-au identificat pe atacatori, aceştia fiind imobilizaţi şi conduşi la sediul Poliţiei. Agresorii, în vârstă de 28, respectiv, 41 de ani, ambii din municipiul Tecuci, sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe.În cursul zilei de miercuri, cei doi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunere de arestare preventivă. Conform poliţiştilor gălăţeni, ambii agresori au antecedente penale.UPDATE. Cei doi agresori au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru loviri și alte violențe și tulburarea ordinii publice.
Citește și:
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











