Poliţia Locală Galaţi continuă planurile de măsuri "Grupuri de cartier" şi "Gospodărirea Municipiului"

Poliţia Locală Galaţi continuă planurile de măsuri "Grupuri de cartier" şi "Gospodărirea Municipiului"
Polițiștii locali gălățeni au sancţionat un număr de 1.112 persoane
Cele mai mari planuri de măsuri, derulate în anul 2020 de către Poliţia Locală Galaţi, şi care au pus accent pe activităţile de ordine şi linişte publică şi curăţenia localităţii, au ajuns la final.
În intervalul 01 martie – 30 noiembrie, la nivelul municipiului Galaţi s-a derulat Planul de măsuri "Grupuri de cartier", plan care a avut ca obiectiv principal depistarea grupurilor de persoane predispuse la săvârşirea unor fapte de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, aşa cum sunt ele stabilite prin Legea 61/1991, precum şi a unor fapte de încălcare a unor măsuri de gospodărire a municipiului, stabilite prin HCL 260/2018.
În perioada menţionată, poliţiştii locali din cadrul celor cinci secţii de poliţie locală şi cei de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, au întreprins acţiuni, atât individual cât şi în cooperare, cu forţe sporite, cu precădere în zonele unde în anii precedenţi a fost semnalată prezenţa unor asemenea grupuri.
Astfel, pe perioada derulării Planului de măsuri "Grupuri de cartier", polițiștii locali gălățeni au sancţionat un număr de 1.112 persoane, valoarea amenzilor depăşind 179.000 lei. Deasemnea, au fost dispersate 265 de grupuri şi 16 fapte cu caracter penal, deţinere de substanţe interzise, distrugere, tâlhărie, furt material lemnos, etc..
Cele mai importante abateri din Planul de măsuri "Grupuri de cartier" fac referire la: menţinerea ordinii şi liniştii publice, menţinerea ordinii şi liniştii publice în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, unităţilor sanitare, în parcările auto aflate pe domeniul public său privat al municipiului, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice.
Al doilea plan de măsuri, cu impact asupra comunităţii locale, derulat tot în intervalul 01 martie – 30 noiembrie, este "Gospodărirea Municipiului 2020". În această perioadă, poliţiştii locali din cadrul secţiilor de poliţie şi cei de la Serviciul de Protecţie a Mediului, au întreprins acţiuni, aplicând legislaţia în vigoare şi ţinând cont de atribuţiile fiecărei structuri în parte, precum şi a împuternicirii stabilite de primarul municipiului Galaţi
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:38 - Ionuț Radu, reacție după accidentare: „Vom reveni mai puternici”. Nicio mențiune despre națională
- 20:51 - Scădere puternică pe piața petrolului: decizia lui Donald Trump calmează tensiunile din Orientul Mijlociu
- 20:04 - Serie alarmantă de accidente în București: un nou copil de 5 ani a căzut de la etaj, după cazul mortal din Sectorul 1
- 19:43 - Carburanții trag în sus prețurile la raft: pâinea, lactatele și mezelurile, în prag de scumpiri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











