O manevră de mers înapoi i-a adus un dosar penal

O manevră de mers înapoi i-a adus un dosar penal
Șoferul avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 14 martie 2022, în jurul orei 16.57, Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Ciocârliei, din municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, care au ajuns în scurt timp la fața locului, au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 46 ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ciocârliei, a efectuat manevra de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de o femeie în vârstă de 33 ani, pe aceeași stradă dinspre strada Tecuci. În urma acestui eveniment rutier au rezultat pagube materiale la ambele autovehicule.
Bărbatul de 46 ani a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați unde i s-au recoltat și mostre biologice de sânge pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia.
În cauza de față s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 08:58 - Atac cu drone în Rusia: fabrică chimică lovită în regiunea Voronej
- 08:55 - Război în Orientul Mijlociu. Zi decisivă la ONU: vot tensionat pentru securitatea în Strâmtoarea Ormuz
- 08:38 - Atacuri cu drone rusești în proximitatea frontierei române: populația din nordul județului Tulcea, alertată prin RO-ALERT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










