O gălăţeancă de 39 de ani, ucisă pe digul Galaţi – Brăila

O gălăţeancă de 39 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier care a avut loc, joi dimineaţa, pe DN 22B, digul Galaţi – Brăila.

Accidentul a avut loc în jurul orei 4.30, vinovat fiind un şofer din Republica Moldova, în vârestă de 40 de ani, care a efectuat o depăşire riscantă. Moldoveanul se deplasa spre Galaţi şi a vrut să depăşească un alt autoturism, condus de un brăilean de 37 de ani, însă nu a apreciat bine distanţa şi l-a acroşat. Din coliziune, maşina cetăţeanului moldovean a ricoşat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de autoturismul condus de gălăţeancă.

În urma impactului, femeia a fost grav rănită, iar medicii sosiţi de urgenţă la faţa locului au transportat-o la spitalul din Brăila, acolo unde a ajuns şi fiul ei, aflat în maşină. Din păcate, femeia a decedat pe patul de spital. Copilul, în vârstă de şapte ani, a fost mai norocos, viaţa lui nefiind pusă în pericol.

Poliţiştii au stabilit că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentMai puţin de jumătate dintre candidaţii la Titularizare au obţinut medii peste 7.00
Articolul următorGălăţean băut şi fără permis, depistat în urma unei tamponări