Actualitate· 3 min citire

"Nu m-aș mai duce în Afganistan, mi-a fost prea dor de familie!"

militari din Batalionul 300

militari din Batalionul 300

Scris de Spanu Anca Publicat: 6 sept. 2019, 17:43

"Nu m-aș mai duce în Afganistan, mi-a fost prea dor de familie!", spune fruntașul Nicolae Petcu, unul dintre militarii răniți ai Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sf. Andrei".

Pentru fruntașul Petcu și colegii săi de batalion care, astăzi, au fost repatriați cu ceremonial din Afganistan, odihna s-ar putea să nu fie lungă. Cei mai vechi în meseria de ostaș spun că s-ar întoarce acolo fără să clipească, dacă țara o cere. Asta cu toate că misiunea tocmai încheiată nu a fost fără necazuri, șase militari fiind răniți. Din fericire, toți s-au întors acasă. De data aceasta.

Condoleanțe familiei militarului decedat la Kabul

Bucuria zilei de ieri a fost umbrită de vestea pierderii colegului de arme decedat la Kabul, joi, într-un atac al insurgenților. Camarazii au ținut un moment de reculegere în memoria sa.

Aflat la a treia misiune în Afganistan, unul dintre răniți, caporalul Cristian Gabăr, nu a uitat să transmită condoleanțe familiei colegului decedat la Kabul. "Odată ce îmbrăcăm haina militară, trebuie să ne supunem anumitor legi și obligații față de statul român. Ei ne plătesc, noi trebuie să ne facem datoria. Dacă mă recuperez și primesc avizul, voi mai pleca, trebuie să îmi fac datoria față de cetățeni și față de țară”, a precizat caporalul Gabăr.

Militar la datorie, indiferent de situație

Caporalul Ionel Cristea, care încă se recuperează, povestește cuma fost rănit.  „Eram în același echipaj cu caporalul Gabăr. Eram în patrulă și am activat acel dispozitiv. Băieții au activat ca la carte. Misiunea în sine este grea, oamenii de acolo sunt ok, nu ama avut probleme cu localnicii, talibanii sunt mai răi. M-aș mai întoarce în Afganistan cu mare plăcere dacă țara are nevoie de mine. Militar la datorie, indiferent de situație”, spune caporalul Cristea.

Raportăm: misiune îndeplinită!

Comandantul Batalionului, lt. col Ilie Melinte, este mândru de oamenii săi și mulțumit că s-au întors cu toții acasă. "Astăzi am celebrat repatrierea noastră din teatrul de operații din Afganistan. Suntem cu toții în formație, am raportat cu cinste și mândrie misiune îndeplinită. Militarii au acționat ca o echipă unită, chiar ca o familie. După o bună pregătire din țară, am depus toate eforturile, toate cunoștințele și, împreună cu partenerii noștri de coaliție, ne-am dus la bun sfârșit misiunea și am revenit acasă. Partea cea mai grea a misiunii a fost menținerea securității în aria noastră de responsabilitate. A trebuit să patrulăm zilnic. A fost cea mai grea pentru că în timpul acestor misiuni s-au întâmplat principalele incidente și evenimente, care s-au soldat și cu răniți. Atacurile au avut un trend crescător în această jumătate a anului, probabil datorită incertitudinii situației politice din Afganistan", a declarat colonelul Melinte.

foto: Bogdan Codrescu

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate