Nou promovată în Liga a 2-a, Oțelul Galați a pierdut la limită amicalul cu vicecampioana României

Nou promovată în Liga a 2-a, Oțelul Galați a pierdut la limită amicalul cu vicecampioana României
Oțelul Galați - FCSB 0-1 (0-0)
Sâmbătă seara, pe stadionul Oțelul din Galați, FCSB a învins cu scorul de 1-0 (0-0) pe Oţelul Galaţi, într-o partidă amicală la care au asistat aproximativ 13.000 de spectatori
Unicul gol al întâlnirii disputate pe Stadionul Oţelul din Galaţi a fost înscris de Florinel Coman în minutul 67, care a șutat de la 14 metri, liber în careu, în vinclul din dreapta portarului Pop, intrat în poarta gălățenilor în urmă cu 4 minute.
Dorinel Munteanu a început meciul cu formula: Dur-Bozoancă – Farcaș, Yabre, Adăscăliței, Nedelea, Neagu, Jardan, Cîrjan, Kip, Cisotti, Nica. În partea secundă Dorinel Munteanu a făcut mai multe schimbări, iar pe teren au intrat: Rus, Berisha, Gorovei, Pop, Mabussi, D. Cieș, Mitroi. Chiar în debutul meciului căpitanul Ionuț Neagu a ieșit accidentat, iar locul său a fost luat de Cristi Sîrghi, acesta preluând și banderola de căpitan.
Antrenorul Anton Petrea a început partida cu următorul unsprezece: Târnovanu - Ov. Popescu, Dawa, Lixandru, Radunovic - Olaru, Edjouma, Oct. Popescu - Cordea, Tănase, Coman. În repriza secundă au mai jucat A. Vlad, Pantea, Haruţ, Şerban, Şut, Mamut, Dumiter, Oaidă, Creţu şi Stoica.
Pentru Oțelul urmează stagiul de pregătire de la Poiana Brașov, acolo unde roș-alb-albaștrii vor juca și trei meciuri de pregătire cu: FC Buzău (13 iulie), Unirea Slobozia (16 iulie) și FC Brașov (19 iulie) și Metaloglubus București (22 iulie). Ultima partidă înainte de debutul în campionat este programată pe 30 iulie, pe teren propriu, în compania formației secunde a celor de la Farul Constanța. Prima etapă în noua stagiune a Ligii 2 este programată sâmbătă, 6 august.
sursa foto: sportulilustrat
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 19:42 - Primele imagini de la parastasul lui Mircea Lucescu. Ioan Andone, alături de Hagi, Lupescu și Rednic. Valentin Ceaușescu, apariție-surpriză
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











