Galațiul ar putea avea în curând primele tramvaie noi, după zeci de ani de achiziții second-hand. Compania Astra Vagoane Călători SA din Arad este singura care a depus o ofertă în cadrul licitației lansate de Primăria municipiului Galați pentru achiziția a minimum opt și maximum 18 tramvaie noi.
Valoarea estimată a contractului-cadru, care se întinde pe 24 de luni, este de 119,7 milioane de lei cu TVA - peste 26 de milioane de euro. Achiziția are ca surse de finanțare fondurile europene nerambursabile - 85 la sută, bugetul național - 13 la sută și bugetul local - 2 la sută.
În acest moment, flota activă a Transurb numără 37 de tramvaie, dintr-un total de 53. Prin oraș circulă, în perioada de vârf, cel mult 17 tramvaie. Cel mai "nou" tramvai datează din 1986, toate fiind achiziționate la mâna a doua. Vagoanele actuale nu dispun de instalații de climatizare, nu au podea joasă și nici acces pentru persoanele cu dizabilități, în schimb au un consum ridicat de energie.
Tramvaiele ce vor fi achiziționate vor fi dotate cu facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități, aer condiționat, sistem de numărare a călătorilor, sistem e-ticketing și sistem pentru informarea cetățenilor. Noile tramvaie trebuie să aibă o lungime de 17,5-20 metri, o durată de serviciu de 30 de ani și o capacitate de minim 100 călători, din care 30 de locuri pe scaune.