În data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 11.28, în urma unui apel 112, polițiștii gălățeni au fost sesizați cu privire la faptul că un copil minor a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placa de beton din gardul ce împrejmuiește un teren de fotbal ce aparține de stadionul ”Dunărea” din municipiul Galați.
Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care două placi de beton s-ar fi desprins din gard și ar fi căzut peste acesta. Plăcile de beton i-au cauzat copilului mai multe răni la nivelul capului și a corpului.
Minorului i s-a acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul Județean de Ambulanta Galați, după care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Ioan” din municipiul Galați. Din păcate la câteva minute după ce a ajuns la spital copilul a decedat.
”În cauză de față s-a întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite ulterior cauzele producerii acestui accident nefericit” a precizat agent șef principal Stoica Ciprian Teodor, de la Biroul de presă al IPJ Galați.
Sursa: Realitatea de Galati