Certificat de pregătire profesională fals descoperit la frontieră

Certificat de pregătire profesională fals descoperit la frontieră
Un prieten l-a ajutat în procurarea documentului care îi era necesar la angajare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări pe numele unui bărbat asupra căruia a fost descoperit un certificat de pregătire profesională fals total.
În data de 05 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
Deoarece polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, i-a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care a fost descoperit asupra acestuia un certificat de competență profesională, cu însemnele autorităților din România, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că este șofer profesionist și că un prieten l-a ajutat în procurarea documentului care îi era necesar la angajare.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











