Luni, 3 octombrie 2022, în jurul orei 05:00 a avut loc un accident rutier mortal pe DN24, între localitățile Munteni și Tecuci.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați – Biroul Drumuri Naționale și Europene au stabilit faptul că un bărbat de 64 ani, în timp ce conducea o autospecială tip ambulanță, care avea în funcțiune sistemele luminoase deoarece transporta un pacient, cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci, la km 25+300 ar fi surprins și accidentat mortal un biciclist care s-ar fi deplasat în apropierea axului drumului în același sens de mers.
În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 30 ani, din comuna Vânători, a decedat. Acesta nu purta nici un element reflectorizant iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante, în afară de catadioptrii de la pedale. Zona producerii acestui accident rutier este neiluminată.
Conducătorul ambulanței posedă permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a petrecut acest tragic accident rutier.
Sursa: Realitatea de Galati