Caravana de vaccinare în mediul rural

Caravana de vaccinare în mediul rural
Se lucrează la amenajarea ambulanței în centru mobil de vaccinare
Consiliul Judeţean Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi vor organiza, în perioada următoare, o caravană de vaccinare în localităţile judeţului Galaţi. Consiliul Judeţean a alocat deja 12.000 de lei pentru a asigura costurile de transport.
”Vrem să-i sprijinim pe cei din mediul rural să se vaccineze. De aceea, împreună cu personalul medical al Spitalului de Copii, organizăm o caravană de vaccinare în comunele din județ, în special în localitățile îndepărtate. Consiliul Județean va asigura toate costurile de transport, iar cei de la spital vor asigura ambulanța, personalul medical și materialele necesare pentru vaccinare. Mizăm foarte mult și pe sprijinul primarilor, astfel încât oamenii să fie bine informați despre această acțiune. Dacă va fi nevoie, vom suplimenta imediat sumele necesare. Le mulțumesc celor la Spitalul de Copii și medicului Aurel Nechita pentru colaborare și-mi doresc ca această caravană să fie un succes, iar cât mai mulți gălățeni să se vaccineze.În acest moment, se lucrează la pregătirea acestei caravane, inclusiv la amenajarea ambulanței în centru mobil de vaccinare, astfel încât această acțiune să demareze cât mai repede”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














