Politica· 3 min citire

Funeriu propune schimbarea Evaluării Naționale: O materie neevaluată este o materie neînvățată

Daniel Funeriu

Daniel Funeriu

Publicat4 sept. 2026, 08:25
Sursărealitatea.net

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu propune o schimbare radicală a modului în care elevii sunt admiși la liceu și a felului în care este organizat examenul de la sfârșitul clasei a VIII-a.

Funeriu vrea patru probe la Evaluarea Națională

Invitat să își prezinte punctul de vedere în fața Comisiei pentru învățământ din Senat, Funeriu a spus că actuala Evaluare Națională trebuie regândită din temelii, nu doar amânată sau modificată temporar.

„Decizia dumneavoastră de azi e dacă rezolvați o problemă evidentă pentru toată lumea printr-o soluție de moment, unii vor spune «o cârpeală», sau dacă aduceți și o soluție serioasă, pe termen lung”, a afirmat Daniel Funeriu.

Propunerea sa este ca, la finalul gimnaziului, elevii să susțină patru probe naționale: limba română, matematică, științe și științe umaniste. Pentru elevii aparținând minorităților naționale ar urma să existe și proba de limbă maternă.

Coeficienți pentru note, în funcție de profil

Daniel Funeriu consideră că fiecare liceu ar trebui să stabilească, cu un an înaintea examenului, coeficienți diferiți pentru cele patru discipline, în funcție de profilul oferit. Astfel, un liceu cu profil de matematică-fizică ar putea acorda o pondere mai mare matematicii și științelor decât limbii române sau materiilor umaniste.

„Oriunde în lume, o materie neevaluată este o materie neînvățată. În orice țară, în orice context”, a spus Funeriu, explicând că sistemul actual îi determină pe elevi să acorde prioritate disciplinelor care contează la admitere.

Potrivit fostului ministru, un asemenea mecanism ar avea și rol de orientare școlară. „Astăzi, dacă ai 7 la Română și 10 la Matematică, ai aceeași medie ca un copil care are 10 la Română și 7 la Matematică, deci zero orientare”, a argumentat el.

Funeriu e de acord cu meditațiile

Un alt subiect abordat de Funeriu a fost fenomenul meditațiilor. El a susținut că problema nu este existența pregătirii suplimentare în sine, ci situațiile în care profesorii își meditează propriii elevi și apoi îi evaluează.

„Nu e nimic rău că unii copii dobândesc mai multă cunoaștere. Nu e nimic rău că se transferă cunoaștere prin meditații. Nu e nimic rău că unii profesori câștigă un ban în plus pe care îl muncesc”, a declarat Funeriu.

În opinia sa, meditațiile ar trebui fiscalizate printr-un mecanism simplificat, fără obligația profesorilor de a-și deschide PFA. El a propus declararea anuală a veniturilor și plata impozitului, estimând că măsura ar putea aduce aproximativ 300 de milioane de lei la buget.

Vouchere pentru meditații, altă propunere

Funeriu a propus și acordarea unor vouchere pentru meditații elevilor proveniți din familii cu venituri reduse, pentru a diminua diferențele dintre copiii care își permit pregătirea suplimentară și cei care nu au această posibilitate.

„Avem o problemă legată de echitate în meditații. Cei care au resurse pot să plătească meditații, cei care nu au nu pot să facă acest lucru”, a explicat fostul ministru.

La final, Daniel Funeriu a atras atenția și asupra admiterii organizate de unele școli pentru clasa a V-a, despre care afirmă că se desfășoară într-un „vid legislativ”. El a cerut Comisiei să trateze și această problemă în cadrul reformei sistemului de evaluare și admitere.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Politica