Taximetriştii gălăţeni au majorat tarifele cu 60 de bani pe kilometru
Costul unei curse cu taxiul s-a majorat din nou la Galaţi, pentru a doua oară în mai puţin de un an. Începând de luni, 9 iulie, toţi marii operatori de taxi au mărit tarifele, în medie, cu 60 de bani pe kilometru. Precedenta majorare a tarifelor a avut loc în octombrie anul trecut, când creşterea a fost de 20 bani/km.
Operatorii au profitat de faptul că, prin Hotărârea 347 din 21 iunie a Consiliului Local Galaţi, "tariful de distanță maximal pentru transportul de persoane în regim de taxi" s-a majorat la 2,70 lei/km, decizia fiind luată chiar la solicitarea firmelor de profil. Precedentul tarif maximal fusese stabilit acum zece ani şi era de 1,99 lei pe kilometru.Tarifele practicate în momentul de faţă de operatori sunt puţin sub preţul maximal aprobat de Consiliul Local. Astfel, firma "As" practică un tarif de zi de 2,4 lei pe kilometru, iar tariful unei curse de noapte este de 2,5 lei/km. La "Albertini", "Samatax" şi "Smart", cursa costă cu 10 bani pe kilometru mai mult: 2,5 lei/km, ziua, respectiv, 2,6 lei/km, noaptea.În aceste condiţii, o cursă cu taxiul pe ruta Centru - Micro 19 (capătul troleului), de exemplu, costă aproximativ 20 de lei, faţă de 15 lei, cât era în medie până acum. Comparativ cu preţurile practicate înainte de scumpirea din octombrie (10-12 lei), respectiva cursă costă acum de două ori mai mult.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









