Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Băcani – județul Vaslui, a fost depistat de polițiști în cursul zilei de ieri pe raza municipiului Brăila, pe numele său existând un mandat de executare cu închisoarea de 1 an și două luni. Mandatul a fost emis de Judecătoria Galați în luna decembrie 2019.

Imediat după ce judecătorii gălățeni l-au condamnat pe Constatin Feraru (61 de ani) acesta s-a sustras executării pedepsei, preferând să se ascundă în municipiul Brăila.

Bărbatul a intrat în vizorul polițiștilor în luna decembrie 2018, când în urma unui sesizării printr-un apel la 112 a unui conflict în stradă, în localitatea Galați, oamenii legii au găsit în urma percheziției corporale asupra acestuia un cuțit.

Bărbatul de 61 de ani din Băcani a fost trimis în judecată și apoi condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu executare pentru infracțiunea de „port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

Constatin Feraru a fost reținut de polițiști și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi în vederea executării pedepsei.

Articolul precedentCutremure în serie, în România, în ziua de 10 ianuarie
Articolul următorCinci lucruri pe care să nu le faceți la volan, pe polei, gheaţă şi zăpadă