Sâmbătă, 3 iunie 2023, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Oraș Târgu Bujor a depistat, pe raza localității Târgu Bujor, în zona cunoscută sub denumirea de Lunca pârâului Chineja, un bărbat de 46 de ani, în timp ce captura, fără drept, exemplare de păsări din specia Sticlete (Carduelis). Persoana în cauză folosea cuști prevăzute cu dispozitive special confecționate pentru capturarea păsărilor.

Imediat după depistare, o echipa de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați s-a deplasat la fața locului, unde, cu sprijinul paznicului de vânătoare din cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi, în circumscripția căruia se află fondul cinegetic din zona respectivă, s-a procedat la examinarea vizuală și tactilă a păsărilor capturate. S-a stabilit că cele 4 exemplare de păsări, din care două din specia Sticlete (Carduelis) și două din specia Cânepar (Carduelis cannabina), nu prezintă leziuni incompatibile cu viața sau alte răni produse ca urmare a capturării, motiv pentru care au fost eliberate în condiții de siguranță, exact în zona unde au fost capturate.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 42, alineat 1, din Legea 407/2006, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei depistate.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentOra 21:00, o nouă ediție explozivă a emisiunii Culisele Statului Paralel. Liviu Dragnea dă lovitura fatală păpușarilor cu grade
Articolul următorDinamo revine, după un an, în prima divizie! „Câinii” au învins FC Argeș cu 8-5 la general, în baraj. VIDEO cu petrecerea dinamoviștilor