În zilele de 27 și 28 august 2022, polițiștii rutieri au acționat, în scop preventiv, pe principalele artere rutiere din municipiul Galați, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulaţie. Activitățile au avut ca principal obiectiv depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, în vederea scăderii numărului de accidente rutiere. La activități au fost folosite aparatele alcooltest și drug test.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, fiind totodată reținute 10 permise de conducere: 4 pentru depășirea limitei legale în localitate, 2 pentru consum de alcool și 4 pentru neacordare de prioritate. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 29.870 lei.

Au fost întocmite 5 dosare penale, patru pentru conducererea unui autoturism sub influența alcoolului și unul pentru conducerea unui autoturism sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Acțiunile preventive și de combatere a consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan vor continua și în perioada următoare, poliţiştii  rutieri vor acţiona cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, a fluidizării circulaţiei, a combaterii vitezei excesive, precum și a consumului de băuturi alcoolice sau substanțe interzise.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVremea 28 august.Valul de căldură va persista în toată țara
Articolul următorOrganizația PSD a județului Galați continuă în formula care i-a asigurat succesul în ultimii ani