La data de 16 ianuarie 2023, în jurul orei 15:00, o persoană necunoscută de sex masculin, având capul acoperit cu o glugă și purtând o mască medicinală în zona feței, a intrat într-un magazin alimentar, amplasat pe strada General Eremia Grigorescu, din orașul Tg. Bujor, județul Galați, iar după ce s-a apropiat de o femeie, cu vârsta de 53 de ani, angajată a acestui spațiu comercial în calitate de vânzător, a amenințat-o și rănit-o cu un cuțit, pe care i l-a pus în zona gâtului, solicitându-i să-i dea banii din încasări.

Bărbatul și-a întrerupt acțiunea și a fugit din magazin după ce femeia a strigat după ajutor către o colegă aflată într-o altă încăpere. 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tg. Bujor au efectuat cercetarea la fața locului și au întocmit un dosar penal pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată.

După examinarea medico legală a femeii de 53 de ani s-a stabilit că leziunile care i-au fost provocate în zona gâtului necesită 8-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În urma activităților investigative și de cercetare efectuate, la data de 20 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tg. Bujor și ai Secției 5 Poliție Rurală Rădești au pus în executare mandate de percheziție domiciliară la trei adrese de pe raza orașului Târgu Bujor, iar după conducerea la sediul poliției a cinci persoane, s-a stabilit faptul, că una dintre acestea, un tânăr cu vârsta de 20 de ani, cu domiciliul în acest oraș, ar fi comis fapta de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată. De asemenea, din cercetări, s-a mai stabilit că acest tânăr ar mai fi comis o tâlhărie calificată în urmă cu un an, în data de 14.01.2022, când în jurul orei 06:20, având capul acoperit cu o glugă și purtând o mască medicinală în zona feței, a deposedat o femeie cu vârsta de 82 de ani, prin smulgere, de o geantă pe care o a avea asupra sa, în timp ce se deplasa pe strada Grigore Hagiu, din orașul Tg. Bujor. Geanta a fost abandonată în zona comiterii faptei, după ce, din interior, a fost sustrasă suma de 370 de lei.

Pentru această faptă, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tâlhărie calificată de către autor necunoscut.

După audieri și după administrarea materialului probator în cele două cauze, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului de 20 de ani. Acesta a fost prezentat la data de 21 ianuarie 2023 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor cu propunerea de arestare preventivă, propunere care a fost apoi înaintată de către procurorul de caz către Judecătoria Tg. Bujor, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentRemiză în derby-ul codașelor Ligii Florilor la handbal feminin
Articolul următorArcada Galați a pierdut în trei seturi derby-ul cu Dinamo București