Unirea Braniștea a obținut sâmbătă a noua victorie din eșalonul trei. Formația pregătită de Ionuț Niculcea s-a impus în jocul din etapa a 14-a, scor 1-0, pe terenul celor de la Dinamo Bacău. Golul victoriei echipei din Braniștea a fost marcat de atacantul Gabriel Răducan în minutul 32, în urma unui corner. 

Prima repriză a fost una echilibrată, cu golul gălățenilor, în timp ce a doua parte a fost dominată în totalitate de echipa gazdă, care nu a reușit să inscrie, chiar dacă au avut ocazii clare, printre care și un penalty neacordat de arbitrul partidei.

Victoria de la Bacău este a noua pentru echipa din Braniștea, iar grație celor trei puncte câștigate pe terenul dinamoviștilor băcăuani au urcat pe locul 4, cu 28 de puncte. Formația din Braniștea este la egalitate de puncte cu echipa de pe locul trei Aerostar Bacău. De altfel, cele două echipe se vor întâlni în meci direct duminică, 4 decembrie, de la ora 14.00, într-un joc programat să se dispute pe stadionul ”Oțelul” din Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVoința Limpeziș învinsă pe teren propriu de Sporting Liești
Articolul următorOțelul Galați câștigă pe terenul Ripensiei Timișoara și urcă pe locul 4 în clasament