În perioada 19 – 21 noiembrie 2021, polițiștii gălățeni au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost organizate acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 4 200 de persoane și 346 de societăți comerciale. Totodată, polițiștii au controlat peste 1 720 de locații, (dintre care 265 restaurante, terase, cluburi), precum și 430 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

”Acțiuni de acest fel vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei. Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație” transmit polițiștii gălățeni.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentConducători auto depistați la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
Articolul următorCHAT – un nou serviciu electronic al ANAF