Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni privind traficul cu stupefiante, emis de autoritățile din Federația Rusă.

În data de 21 octombrie 2021, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat faptul că pe numele bărbatului era emisă de către autorităţile din Federația Rusă, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare/ extrădare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de substanțe stupefiante.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCinci cadre medicale și doi pacienți de la secția Chirurgie 1 au fost depistați pozitiv
Articolul următorCoronavirus România: 15.261 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2