United Galați mai au nevoie de o victorie pentru a deveni campioana României la futsal, ediția 2021-2022. În finala cu Autobergamo Deva formația gălățeană a preluat conducerea, scor 2-1, după ce a câștigat cu scorul 5-2 (3-1) în meciul trei al finalei, disputat luni seara, la Galați. Marți, 10 mai, de la ora 19.00, se va juca meciul 4 al finalei, iar o victorie a gălățenilor le poate aduce titlul. Dacă va câștiga echipa din Deva, se va juca al cincilea meci, la Deva, care va decide campioana.

Meciul de luni s-a jucat cu sala arhiplină, suporterii gălățeni încurajându-și favoriții de la început până la final. Jucătorii de la United au deschis scorul după mai puțin de un minut și jumătate de joc, prin Daniel Araujo, care a driblat și portarul și a intrat cu mingea în poartă. În minutul 8, tot Araujo a majorat diferența, cu un șut de la distanță. Araujo a fost coautor la golul de 3-0 al United, fiind cel care a pasat din corner la denis Cireș, în minutul 12. De la scorul de 3-0 pentru gălățeni, echipa din Deva a jucat cu 5 contra 4, cu fly goalkeeper, iar în minutul 18 au marcat, după un șut centrare a lui Sasse, la care Burdujel, vrând să respingă a trimis în propria poartă. La pauză scorul a fost 3-1 pentru United.

În partea secundă Deva a căutat cu disperare egalarea, a jucat mai mult fără portar. Cârdei, din propria poartă, și Araujo încercat poarta goală a echipei din Deva, dar brazilianul a fost cel mai aproape, a trimis în bara porți goale. Deva a marcat pentru 3-2 în minutul 34, prin brazilianul Sase.

În minutul 36 Florin Ignat a trimis în bară, iar în minutul 38 Araujo a marcat cu un șut de la 6 metri, după o pasă primită de la Ignat. Meciul s-a închis de un nou gol marcat de Araujo, din lovitură de pedeapsă, de la 10 metri, ca urmare a celor șase greșeli acumulate de echipa din Deva.

sursa foto: sportul ilustrat

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDezinsecție la sol în municipiul Galați
Articolul următorPercheziții la persoane bănuite de proxenetism din județele Constanța, Buzău, Galați, Prahova, Tulcea, Călărași și Bacău