Primul antrenament al echipei de futsal United Galați, antrenată de Florin Ignat, s-a desfășurat luni, 2 august, de la ora 19.30, la Sala Siderurgistul din Galați. La Sala Sporturilor Dunărea se efectuează, pe perioada verii, lucrări de modernizare. Au fost prezenți 15 jucători, absentând motivat Andrei Crăciun, care se va alătura echipei la antrenamentul de miercuri seara. 

Vicecampioana României, United Galaţi, echipă ce a fost învitată să joace în UEFA Champions League, ediţia 2021-2022, a început pregătirile pentru noul sezon cu un lot de jucători care a suferit modificări importante. Duminică, cu o zi înainte de reluarea antrenamentelor, clubul gălăţean a anunţat două transferuri. Brazilianul Lucas Bonifacio Dos Santos Coquinho, 27 ani, extremă a semnat un contract pe un an cu posibilitatea de prelungire pentru încă doi. Coquinho a jucat în ultimul sezon în Ekstralasa Polonia pentru Team Lebork, reuşind să marcheze 14 goluri. Acesta va ajunge și el zilele acestea la echipa gălățeană, nefiind prezent la primul antrenament. 

Cel de-al doilea nou venit este portarul Alin Robert Cîrdei, 19 ani, crescut la Bukovina Vicov, care în sezonul trecut a cucerit titlu de campion naţional cu Imperial WET Miercurea Ciuc, având o prestaţie foarte bună în finala cu United. Cîrdei a semnat pe o perioadă de trei ani şi în paralel va fi şi student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Dunărea de Jos.

Nu mai fac parte din lotul lui United Galați jucătorii Dinicuță și Cojocaru. Cei doi s-au transferat la Autobergamo Deva.

sursa foto: facebook.com/sportul-ilustrat

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentRomania în realitate, invitat VASILE BARBU
Articolul următorTrei cartiere din Galaţi rămân fără apă timp de 24 de ore