United Galați a debutat cu o victorie în al treilea turneu din campionatul Ligii I de futsal. Formația gălățeană s-a impus cu socrul 11-5 (6-2) în jocul de la Târgu Secuiesc, cu harghitenii de la FK Odorheiu Secuiesc.

La pauză United a condus cu 6-2, deși cei care au deschis scorul au fost cei de la Odorheiul Secuiesc în minutul 2, prin Kerestély. În același minut Burdujel a egalat la unu, iar în minutul 5 antrenorul jucător Ignat și-a adus echipa în avantaj. Tacot a marcat pentru 3-1 un minut mai târziu, căpitanul Burdujel a reușit dubla în minutul 14, iar Crișan, în același minut 14, a marcat pentru 5-1. Harghitenii au redus din handicap în minutul 18, dar avansul de patru goluri al gălățenilor a fost refăcut de Tacot în minutul 19. 

În repriza a doua gălățenii au mai marcat de cinci ori în poarta celor de la Odorhei. Araujo, lansat de o pasă peste defensiva harghiteană de Tacot, a marcat pentru 7-2, Oct. Cireș a majorat scorul la 8-2, iar Araujo, după o nouă pasă a lui Tacot, a majorat diferența la 7 goluri, scor 9-2. Harghitenii au redus handicapul la 5 goluri, scor 9-4, dar pe final de meci Marius Arhire a realizat o dublă în minutele 37 și 38 și a dus scorul la 11-4 pentru United Galați. În ultimul minut al meciului Kerestély a închis tabela la 11-5. 

Antrenorul Florin Ignat a folosit întreg lotul disponibil în acest joc: Cristian Neacșu – Constantin Burdujel, Cosmin Petică, Robert Crișan, Daniel Araujo. Au mai jucat: Sergiu Tacot, Andrei Crăciun, Octavian Cireș, Florin Ignat, Marius Andei Arhire, Albert Cireș și Ionuț Păduraru.

Din lotul lui United lipsesc la acest turneu Dinicuță și Boșneagă, confirmați pozitiv la testul Covid-19, în vreme ce Cojocaru este nevoit să repete procedura din cauza rezultatului inițial considerat incert.

Astăzi, de la ora 18.00, United Galați va juca al doilea meci din turneul de la Târgu Secuiesc contra celor gazdelor de la KSE Târgu Secuiesc, locul 7, penultimul, fără nici un punct după cinci jocuri. United Galați ocupă locul 3 în clasament, cu 13 puncte din 6 meciuri jucate. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTraian Băsescu cere introducerea stării de urgență în România
Articolul următorLudovic Orban, noi detalii despre ziua VOTULUI din 6 decembrie: ”Cei care au covid pot vota cu urna mobilă!” ANUNȚ despre localitățile carantinate