Unirea Braniștea, campioana Ligii a 4-a din județul Galați a câștigat manșa retur a barajului de promovare în Liga a 3-a cu Victoria Traian, campioana din Brăila, scor 4-0 (2-0) și a promovat în al treilea eșalon fotbalistic al țării. În tur, la Traian, Victoria a învins cu 2-1 (1-0), prin golurile marcate de Chivu și Antohi, respectiv Manea. 

Fostul jucător al Daciei Unirea Brăila, Gabriel Răducan a deschis scorul în minutul 6, iar pentru 2-0 a marcat, în minutul 32, Căldăruș, jucătorul celor de la Traian, care a trimis în poarta centrarea lui George Popa din dreapta. La pauză putea fi 3-0 sau chiar mai mult, dar Manea a trimis lângă bară, iar Stoian a irosit o lovitură liberă din marginea lui 16 metri.

În minutul 51 Andrei Antohi a trimis în poarta celor de la Braniștea, dar golul a fost anulat pe motiv de offsaid. Robert Țicămucă a marcat în minutul 57 pentru 3-0, după un triunghi de pase Răducan-Spînache-Țicămucă. În minutul 60 Costel Roșu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene și echipa din Traian a rămas în 10 oameni. Cu om în plus Unirea Braniștea a asediat poarta oaspeților, dar scorul final, 4-0, a fost stabilit de fundașul Daniel Gîță în minutul 90+3.

Unirea Braniștea: Vlasie – Popa, Codreanu, Gîță, Hilohi, Năpîrlică, Manea, Răducan, Stoian, Țicămucă, Spînache. Au mai intrat: Filip Dima, Murgoci, Lăutaru și Antofe.

Victoria Traian: G. Tudor – Drăguț, Dobrin, B. Dumitru, Păduraru, P. Ioan, Șerbănescu, C, Chivu, Păvălache, C. Roșu, A. Antohi. Au mai jucat: Căldăruș, Mogoș, Alin Ion, Moldoveanu

Articolul precedent106 posturi vacante scoase la concurs la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi
Articolul următorI-a încredințat autoturismul prietenului său și s-au ales amândoi cu lucrări penale