Un tânăr de numai 25 de ani a fost găsit mort în propria casă, în urma a ceea ce pare să fi fost o intoxicare cu monoxid de carbon.

Bărbatul a fost descoperit într-o încăpere a casei sale din Pechea. În cameră erau mai multe obiecte cu care încercase, probabil, să îşi încălzească locuinţa, respectiv o aerotermă şi un aragaz de voiaj, cu butelie. Este posibil ca aceasta dn urmă să fi prezentat vreo defecţiune şi să fi scăpat gaze, care au dus la moartea subită a tânărului.

Echipajele de salvare nu au mai putut face nimic pentru el.

„La faţa locului a fost găsit un tânăr de 25 de ani, foarte posibil intoxicat cu monoxid de carbon. Echipajul a constatat că acesta nu mai avea semne vitale şi a constatat decesul”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească şi să consemneze, oficial, cauzele care au dus la acest deznodământ tragic.

Articolul precedentFiscul gălăţean vinde motoscutere cu 287 de lei bucata
Articolul următorCirculaţie restricţionată pentru procesiuni religioase de Zilele Galaţiului