Un moldovean cu cetăţenie română a vrut să intre în ţară traversând înot Prutul, el fiind depistat şi reţinut de poliţiştii de frontieră în apropierea municipiului Galaţi.

Bărbatul a fost găsit, miercuri, 5 septembrie, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Galaţi la kilometrul 2,9 al digului de protecţie al râului Prut. Cum nu avea acte asupra sa şi nici nu a putut să-şi justifice prezenţa în zona respectivă, bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei de Frontieră Galaţi, în vederea stabilirii identităţii.

În urma cercetărilor efectuate şi a declaraţiilor suspectului, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta se numeşte T. I., are 32 de ani şi are dublă cetăţenie, România şi Republica Moldova. La audieri, bărbatul a declarat că are probleme familiale şi din această cauză a încercat să ajungă ilegal în România, traversând înot râul Prut.

În cauză, polițiștii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrarea în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Articolul precedentAmenzi mai mari pentru nerespectarea regulilor de gospodărire a oraşului
Articolul următorUPDATE: Şoferul urmărit de poliţişti prin oraş a fost plasat sub control judiciar