Un minor în vârstă de 15 ani plecat de la domiciliu, a fost găsit de către jandarmii gălățeni.

Marți, 11 februarie, în jurul orei 10:00, un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secției 3 Poliție Galați a observat pe strada Brăilei un tânăr ale cărui semnalmente corespundeau cu cele primite pe timpul instructajului făcut înainte de misiune.

Dat fiind cele observate, jandarmii s-au apropiat de acesta, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că tânărul, în vârstă de 15 ani, este ca fiind semnalat „plecat de la domiciliu.”

Totodată, la verificări a reieșit faptul că pe numele acestuia era dispusă și măsură controlului judiciar, tânărul având obligația de a se prezenta, permanent, la poliție.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției de unde, în prezența mamei, a fost instituționalizat într-un centru aparținând DGASPC Galați.

Articolul precedentCirculație blocată pe A2 București- Costanța
Articolul următorProfesor amenințat de un elev în timpul orei