UPDATE 2: Un incendiu de proporții în centrul Galațiului, trei imobile afectate

UPDATE 2: O casă veche, aparținând în trecut unor personalități ale Galațiului, distrusă

Potrivit informațiilor obținute la fața locului, incendiul ar fi pornit la unul dintre imobile şi s-a extins rapid la celelalte două.

„Eram în casă, mă uitam la televizor şi am simţit miros de fum. Am ieşit repede şi am văzut că se extinde. Am reuşit acum să scoatem, pe geam, câteva dintre bunuri şi actele. Bine măcar că am asigurare. Pentru cine nu are asigurare va fi foarte greu, casele sunt distruse. De la vecini a pornit incendiul”, a declarat unul dintre proprietarii imobilelor.

Vecinii se temeau că focul se va extinde și mai mult 

„Am ieşit din casă, îmi este teamă că ajunge şi la mine. Erau flăcări mari şi mult fum. Îmi e frică că îmi va lua şi mie foc casa”, a adăugat una dintre vecine.
Echipe ale Electrica şi Distrigaz, au venit la fața locului pentru a întrerupe energia electrică şi gazele.
Din păcate, unul dintre imobilele distruse de flăcări este foarte vechi, fiind în trecut locuinţa unui fost primar al oraşului (1927-1928), Emil Codreanu, iar ulterior a nepotului său, dr. Crişan Muşeteanu – medic, cercetător şi scriitor.
Pompierii urmează să facă o anchetă şi să stabilească exact cum s-a declanşat incendiul.

UPDATE 1:

La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau violent pe acoperiş, dar s-au extins cu repeziciune şi la interior. Întreaga zonă a fost cuprinsă de un fum extrem de gros, doi pompieri suferind intoxicaţii cu fum. Aceştia au primit ajutor medical calificat de la paramedicii SMURD, care au ajutat și la stingerea incendiului. După ce au primit primul ajutor, cei doi pompieri s-au întors alături de colegii lor pentru a lucra la lichidarea incendiului, care fusese localizat.

„Incendiul a fost localizat, se lucrează la lichidare. Cauza urmează să fie stabilită la finalul intervenţiei”, ne-a explicat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un incendiu în centrul Galațiului, pe strada Logofăt Tăutu. Intervenția pompierilor este în desfășurare la acest moment. 

Din păcate, o situație oricum dificilă a fost îngreunată. Accesul pe stradă, care este foarte îngustă, este blocat parțial de mașini parcate, care a trebuit să fie mutate. Proprietarii locuințelor din zonă stau cu sufletul la gură, sperând ca incendiul să nu se întindă mai mult. Deocamdată, se intervine pentru stingerea focului la nivelul a trei imobile. Vom reveni.

Articolul precedentDoi ridicători spanioli, la echipele de volei ale Galaţiului
Articolul următorO nouă etapă de dezinsecţie, la Galaţi, timp de o săptămână