Un garaj transformat în service auto, distrus într-un incendiu

Un garaj din Galaţi transformat în service auto a fost distrus, vineri seara, într-un incendiu, căruia i-au căzut pradă şi trei autoturisme.

Garajul este situat la intersecţia străzilor Cotești şi Aurel Vlaicu, iar focul a izbucnit din cauza lucrărilor care se efectuau în atelierul improvizat. Două maşini care se aflau în garaj au fost distruse de flăcări, iar o a treia, parcată alături, a fost grav afectată.

La fața locului au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță. La sosirea salvatorilor, flăcările atingeau doi metri înălţime. „Pompierii au scos din interiorul garajului cinci butelii de oxigen, înainte ca acestea să explodeze. Au ars două mașini, iar o a treia a fost avariată. Au fost salvate cele două case care se află în vecinătatea garajului”, a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galați.

Din fericire, nu au existat victime, dar o bătrână a făcut atac de panică, fără a fi însă nevoie de transportarea sa la spital.

Articolul precedentO grupare de spărgători din Galaţi a jefuit 31 de sedii de firmă în Franţa
Articolul următorAccidente din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic