În data de 14.10.2021, la ora 12.15, Secția 3 Poliție, a fost sesizată prin apel 112 de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei, cu privire la faptul că un pacient al Secției de Gastroenterologie, s-ar fi aruncat în gol de la etajul 8, iar la impactul cu solul ar fi decedat.

Polițistii care au ajuns la fața locului au constatat faptul ca aspectele sesizate se confirmă, stabilindu-se faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 81, din comuna Scânteiești, județul Galați cu domiciliul activ în Italia. Nu sunt cunoscute în momentul de față motivele care l-au determinat pe acesta să recurgă la acest gest.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 octombrie. Peste 16.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
Articolul următorA fugit de polițiști și s-a oprit în sensul giratoriu