Trageri cu muniţie reală în poligonul Smârdan, în cadrul exerciţiului Justice Sword. Au participat militari din subunităţi de tancuri şi artilerie din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” şi al Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell”. 

Antrenamentul, intitulat Justice Sword, face parte  din exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2019. Acesta are loc, simultan, în cinci amplasamente din ţară: Cincu, Borduşani, Babadag, Smârdan şi Râşnov.

Exerciţiul are ca principal obiectiv să demonstreze coeziunea şi solidaritatea statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni. S-a pus accent pe mobilizarea rapidă şi concentrarea forţelor, în timp scurt, oriunde în Europa.

Instruirea a început pe 3 iunie şi se va încheia pe 24

Activităţile de instruire în comun din România au început pe 3 iunie şi includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă etc.

„Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19 este conexat cu o serie de exerciţii naţionale şi multinaţionale. Numărul total de militari participanţi se ridică, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, şi SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României”, a declarat Iulian Daniliuc, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”.

Trageri de luptă ale tancurilor şi tunurilor

Ieri, în Poligonul Smârdan, au avut loc trageri de luptă cu tancuri, acestea fiind sprijinite şi de tunurile artileriei. Militarii au anihilat inamicului, potrivit scenariului, iar comandanţii au stabilit că exerciţiul a fost un succes. Antrenamentele se vor încheia pe 24 iunie.
Programul de instruire multinaţională Saber Guardian s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Din 2017, Saber Guardian este un exerciţiu bienal inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa.

Articolul precedentZeci de percheziții la gălățeni bănuiți de contrabandă cu țigări
Articolul următorBărbaţi depistaţi la frontieră încălcând regimul juridic al circulaţiei rutiere