Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați  a descoperit 7.100 de ţigarete, de proveniență duty-free, ascunse în pneurile unui autoturism condus de un cetățean român.

În data de 23 februarie  a.c., în jurul orei 19.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român B.T., în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite de către echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, ascunse în pneurile autoturismului, 7.100 de ţigarete (355 de pachete), diverse mărci, de proveniență duty-free.

Conform prevederilor legale în vigoare, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 4.260 de lei, în vederea continuării cercetărilor.

Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

ImagineImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentKlaus Iohannis a promulgat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
Articolul următorIa pastila SRS: Descoperiți acoperiții! Începeți cu Cîțu