ANAF a anunțat că așa-numita ,,taxă COVID”, inclusă în nota de plată de mai multe localuri, nu are o bază legală. Pe de altă parte, managerii le-o solicită clienților, ca și cost al unui seviciu suplimentar. 

Anunțul a venit după ce în spațiul virtual a apărut o notă de plată în care a fost inclusă ,,taxa COVID”, în valoare de 5 lei de persoană. Administratorul localului a confirmat autenticitatea documentului și a afirmat că s-a inspirat din modelul deja existent în alte țări, inclusiv în Statele Unite. Patronul a mai afirmat că și în România sunt terase, restaurante, dar și cabinete stomatologice care includ costurile suplimentare ale măsurilor de distanțare socială și dezinfectare contra COVID-19 în notele de plată ale clienților.

În replică, surse din ANAF au precizat că o asemenea taxă nu are niciun suport legal. „Poate fi considerată un cost comercial, ca toate celelalte, preţul unui serviciu. Bineînţeles, atâta timp cât este comunicat clientului din capul locului şi nu este aruncat la final, fără ştiinţa lui, pentru că atunci poate intra în aria Protecţia Consumatorului”, potrivit economica.net.

În tot mai multe state europene a apărut o nouă taxă, percepută deocamdată de patronii de restaurante, frizerii şi coaforuri sau în cabinetele stomatologice, existând însă şi propuneri de taxare a pensiilor bătrânilor pentru susţinerea tinerilor.

Un economist belgian a propus o taxă specială pentru persoanele în vârstă pentru a ajuta tinerii să depăşească problemele economice cauzate de coronavirus (Covid-19). Persoanele în vârstă de peste 65 de ani suferă disproporţionat de efectele medicale ale virusului, susţine Jan-Emmanuel De Neve, profesor de economie la universitatea din Oxford, sugerând că efectele economice ale pandemiei îi afectează mult mai mult pe tineri.   „Generaţia mai în vârstă ar trebui să realizeze că tinerii se sacrifică, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al sănătăţii mintale”, a spus economistul la un post belgian de televiziune. Sugestia lui: un impozit pentru generaţia mai în vârstă, eventual o taxă unică, care va fi folosită pentru a amortiza lovitura pandemiei asupra tinerilor.

Acesta nu este însă un caz singular: în Delhi s-a instituit deja un impozit de pandemie, pus pe băuturile alcoolice, taxare luată în calcul şi de alte state după cum relatează presa internaţională.   În Italia, saloanele de înfrumuseţare au fost primele care au introdus “taxa Covid” pentru a-şi acoperi “gaura” din buget cauzată de pandemie.

O decizie similară a fost luată şi de patronii din Danemarca. Numai că nordicii au fost chiar şi mai inventivi.

Jurnaliştii de la Finans anunţă că sunt tot mai multe afaceri care încearcă să îşi recupereze cât mai repede pagubele. Acestea sunt ameninţate de faliment după mai bine de două luni în care nu au făcut nicio încasare.   Patronii restaurantelor, cabinetelor stomatologice şi frizeriilor au introdus “taxa Covid” de îndată ce au primit undă verde de la autorităţi.   Aceştia au spus că este singura soluţie prin care pot reveni la normal. Sunt obligaţi să cumpere cantităţi importante de dezinfectanţi şi materiale de protecţie, iar această cheltuială ajunge să fie suportată de clienţi.

Cei de la publicaţia Finans i-au luat un interviu lui Jacob Nieburh, şef al unui restaurant din Silkeborg. Acesta a explicat de ce percepe o taxă de 10 coroane daneze (1.3 euro).   “Am angajat o persoană care se ocupă doar de dezinfecţie. Trebuie să îi plătesc salariul. Fără această taxă ar trebui să suport singur această cheltuială. Nu am auzit niciun client să se plângă că este nevoit să achite această sumă modică”, a reacţionat Nieburh.

Patronii restaurantelor au ţinut să specifice că nu sunt singurii care au luat această decizie şi că, în curând, aceasta va deveni o regulă în toate afacerile. Se aplică deja în cabinetele stomatologice şi în saloanele de înfrumuseţare.

Sursa: Realitatea de Bucuresti