La data de 9 august a.c., în jurul orei 02.20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe D.N. 25, în comuna Independența. La volanul autoturismului, a fost identificat un tânăr, de 20 de ani, din județul Vrancea.

Întrucât, la controlul documentelor, conducătorul auto a devenit agitat, manifestandu-se incoerent, polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru Metamfetamină.

Tânărul a fost condus la spital, în scopul prelevării de mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUrmărit de autorităţile italiene, reținut în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea
Articolul următorCercetat penal pentru săvârșirea unei infracțiuni din domeniul piscicol