Joi, 2 septembrie a.c., pe D.J. 251, în comuna Matca, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Polițștii sosiți la fața locului au stabilit că accidentul, în care au fost implicate trei autoturisme, s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, două autoturisme intrând în impact față – spate, unul dintre ele fiind proiectat într-o altă mașină.

În urma accidentului, un bărbat, de 40 de ani, aflat la volanul unuia dintre autoturismele implicate, a suferit leziuni, fiind transportat la spital.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPeste 1.500 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore
Articolul următorFlorin Cîțu va demite miniștrii USR dacă susțin moțiunea