Peste 350 de şoferi din Galaţi au fost amendaţi, numai în luna iunie, de Poliţia Locală, după ce au fost prinşi că şi-au parcat maşinile pe trotuar, sancţiune prevăzută de HCL 260/2018.

În total, luna trecută, polițiștii locali de la Ordine Publică și Siguranță Rutieră au aplicat 553 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 102.535 de lei. În cadrul planului „Parcarea 2018″, derulat de Poliţia Locală gălăţeană, au fost aplicate şi 182 puncte de penalizare.

Un număr important de amenzi au mai fost aplicate, în luna iunie, pentru abaterile prevăzute în OUG 195/2002 (oprirea interzisă – 61, accesul interzis – 12, staţionarea interzisă – 8, etc.)”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Galaţi.

În perioada februarie – iunie 2018, poliţiştii locali au aplicat peste 2.700 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 260.000 lei.

„Parcarea 2018” va continua în municipiul Galați până la finele anului, urmând să fie sancţionate următoarele fapte: oprirea şi staţionarea neregulamentară pe trecerile de pietoni marcate şi semaforizate corespunzător, traversarea prin loc nepermis, precum și parcarea neregulamentară a autovehiculelor în diferite zone și cartiere ale municipiului.

În luna iulie, poliţiştii locali vor acţiona cu precădere pe străzile: Siderurgiştilor (între strada Anghel Saligny şi strada 1 Decembrie 1918), 1 Decembrie 1918 (între strada Basarabiei şi strada 9 Mai) şi Ionel Fernic.

Articolul precedentCorupţia ucide!
Articolul următorPalatul Gheorghiu va fi transformat în incubator de afaceri