Sporting Liești a pierdut la limită meciul jucat sâmbătă după amiază, pe teren propriu, cu CSM Focșani. În etapa a 13-a echipa din Liești a suferit a treia înfrângere pe teren propriu din această ediție a campionatului Ligii a 3-a, seria I, Sporting Liești a fost învinsă cu 1-2 (0-1). 

Meciul a fost unul echilibrat, cu faze de poartă de ambele părți. În minutul 8 Sevastian a executat o lovitură liberă de la circa 30 de metri, dar a șutat mult peste poarta apărată de Preda. În minutul 11 Zaharia a pătruns în careul gazdelor, lateral stânga, și a șutat pe colțul lung, puțin pe lângă poarta apărată de Vădeanu. În minutul 21, la primul corner al oaspeților, Zaharia a centrat de pe partea stângă, la bara a doua, Săpunaru a reluat cu capul dar Maftei a respins de pe linia porții. În minutul 26 Gicu Iordache a șutat din interiorul careului, după ce l-a fentat pe Săpunaru, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. 

CSM Focșani a deschis scorul în minutul 39. După un corner de pe dreapta al gazdelor, oaspeții au respins și au declanșat contraatacul. Zaharia a pornit din propria jumătate de teren și a avansat circa 25 de metri cu mingea la picior, apoi a pasat în dreapta pentru Strătilă, care a centrat în fața porții, dar Ionuț Chiriac, în încercarea de a respinge a trimis mingea în propria poartă, 0-1. 

În minutul 51 Iordache a primit o minge în centrul careului de 16 metri, și a șutat din întoarcere, însă Panaite a scos cu capul de pe linia porții. În minutul 61, la o acțiune a celor de la Liești, mingea a ajuns în dreapta, la Ștefănescu, care a centrat pe jos la 16 metri, pentru Gicu Iordache, iar acesta a șutat și a marcat lângă bara din stânga, 1-1. 

În minutul 62 oaspeții puteau să revină în avantaj. Mingea a ajuns la Strătilă, aflat la 8 metri de poartă, lateral dreapta, și a șutat pe lângă portarul Vădeanu, dar Sevastian a scos de pe linia porții. În minutul 80 Zaharia a șutat de la 25 de metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara din stânga. 

În minutul 86 Taciuc a primit o pasă în adâncime, în careu, a întors în spate pentru Arnăutu, care a pasat în fața porții, la 8 metri, pentru rogoveanu, iar acesta a marcat în poarta lui Vădeanu, 1-2. 

În minutul 89 Bratu a șutat de la circa 30 de metri, ușor lateral dreapta, dar Vădeanu a scos în corner de sub transversală. În urma loviturii de colț panaite a reluat cu capul din 7 metri, dar a trimis peste poartă. 

Sporting Liești: Vădeanu – Ștefănescu, Maftei, Sevastian, Dima, Munchiu, Chiriac, Stan, Iordache, Călin, Costea. Au mai intrat Crihană, Mihu, Bârlădeanu, Cucu.

CSM Focșani 2007: Preda – Juncanaru, Bratu, Panaite, Negoiță, Mazilu (70 Stoica), Zaharia, Strătilă (61 Taciuc), Săpunaru, Pasăre (61 Rogoveanu), Arnăutu (88 Predoiu).

Sporting Liești este pe locul 6 în clasamentul la zi din seri a II-a cu 18 puncte din 13 jocuri, iar etapa viitoare va juca pe terenul penultimei clasate Voința Limpeziș.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentFoto: Un gălățean de 33 de ani a intrat pe contrasens și a produs un accident în intersecția de ”La ultimul leu” și a fugit de la locul accidentului. Polițiștii îl caută acum pe șoferul vinovat
Articolul următorFoto: Accident mortal DJ 242 în județul Galați