Șoferii gălățeni s-au ales cu amenzi de aproape 300.000 de lei, în prima săptămână din 2019, pentru abateri de la legislația rutieră.
La Galaţi a plouat cu amenzi pentru tot felul de abateri, dar şi cu dosare penale acolo unde participanţii la trafic au sărit pragul simplelor abateri contravenţionale. 834 de nereguli sancţionabile cu amendă au fost contabilizate pe drumurile din Galaţi, cele mai multe, 305, fiind depăşiri ale vitezei regulamentare.
Valoarea totală a amenzilor aplicate depăşeşte suma de 294.000 de lei, aproape o sută de şoferi rămânând pietoni ca urmare a retragerii temporare a permiselor de conducere.
De 134 de ori, poliţiştii au amendat pietoni prinşi că traversau neregulamentar, în timp ce în 118 cazuri, sancţionaţi au fost şoferii prinşi fără centuri de siguranţă.
Neacordarea de prioritate pe trecerile de pietoni a fost amendată de 16 ori, iar de 12 ori şoferii au scos bani din buzunare pentru că au depăşit neregulamentar. Şase şoferi puţin „afumaţi” de alcool au scăpat doar cu amendă şi cu reţinerea permisului de conducere.
În nouă situaţii, neregulile constatate au îmbrăcat forma unor dosare penale: patru pentru consum de alcool, două pentru conducere cu permisul suspendat, iar câte unul pentru refuz de recoltare a probelor biologice, părăsirea locului accidentului şi respectiv aşezarea de obstacole pe drumurile publice.