Epidemie de şoferi băuţi şi fără permis pe şoselele Galaţiului. Şase conducători auto au fost prinşi, în weekendul trecut, conducând sub influenţa alcoolului prin judeţ, dar şi pe străzile municipiului Galaţi. 

Primul contravenient a fost un şofer de 42 de ani din Hanu Conachi, oprit vineri, 13 iulie a.c., pe D.N. 25, de polițiștii Serviciului Rutier. La testare, conducătorul auto avea o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. I s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Trei dintr-o lovitură

O zi mai târziu, pe 14 iulie a.c., polițiștii gălățeni au depistat nu mai puţin de patru şoferi aflați la volan sub influența alcoolului.

La jumătate de oră după miezul nopţii, polițiștii Postului de Poliție Corni au depistat în trafic, conducând un autoturism pe raza comunei Smulți, un bărbat de 44 ani, din localitate. La testarea alcoolscop, acesta avea 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeași noapte, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valea Mărului au descoperit un tânăr de 27 ani, tot cu alcool la bord. Acesta mergea cu maşina pe D.J. 251, testarea specifică relevând o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din comuna Tudor Vladimirescu l-au găsit pe cel de-al treilea conducător auto băut, în comuna Piscu, conducând autoturismul pe strada Mihai Eminescu. Tânărul de 28 ani avea o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

În toate cele trei cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Şi beat, şi fără permis

Cel de-al patrulea șofer aflat sub influența alcoolului, a condus autoturismul pe un drum comunal din localitatea Smârdan, fiind depistat de polițiști în jurul orei 00,40. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi mai grav, bărbal de 36 ani nu poseda permis de conducere. Autoturismul era al unui consătean, care i-l încredințase pentru a-l conduce, deşi ştia că nu are acest drept.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane despre care se țtie că nu posedă permis de conducere sau se află sub influența alcoolului.

Nici în municipiu nu suntem în siguranţă

Pe16 iulie a.c., în jurul orei 00,45, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție a depistat, în trafic, pe strada Ing. Anghel Saligny, un bărbat de 52 ani, din municipiul Galați, aflat la volanul autoturismului, sub influenţa alcoolului.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Articolul precedentMotocicletă BMW de 10.000 de euro furată în Italia, descoperită la Galaţi
Articolul următorVali Ştefan s-a întors din Cipru ca să ducă Oţelul în Liga a II-a