După ce a erodat jumătate din malul stâng, reducând distanţa dintre apă şi calea ferată de la 60 la 30 de metri din iunie până acum, Siretul ameninţă linia.

Eroziunile au fost generate de evacuarea unor debite maxime de 2.600 mc/s din acumulările Călimănești și Movileni ca urmare a viiturilor produse în perioada iunie-iulie.

În zona comunei Şendreni au avut loc depuneri masive de  aluviuni, formându-se un grind pe malul drept şi dezvoltarea periculoasă a unei eroziuni pe malul stâng. Aceasta pune în pericol două obiective însemnate: calea ferată Galați-Tecuci și Stația de pompare apă Barboşi. Situația este atât de gravă, încât distanţa dintre râul Siret şi linia căii ferate Galaţi-Tecuci  s-a redus la jumătate. De la 60 de metri, cât era în iunie, a ajuns la 30 metri în octombrie 2018.

Lucrări în regim de urgenţă pentru întărirea malului

Apele Române execută lucrări în regim de urgenţă pentru stoparea eroziunilor pe râul Siret în zona localităţilor Şendreni şi Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi, din surse proprii, a anunțat compania.

„Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad a semnat contractele de execuţie a două lucrări importante de investiţii din judeţul Galaţi: Amenajarea râului Siret în localitatea Şendreni etapa I şi Amenajarea râului Siret în localitatea Şerbeştii Vechi. Valoarea lucrării din localitatea Şendreni este de 4.724.000 lei, iar a celei din localitatea Şerbeştii Vechi, comuna Şendreni este de 2.918.000 lei”, au comunicat cei de la Apele Române.

La Șendreni, lucrările sunt executate pe o lungime de 200 de metri, într-o primă etapă, iar la Şerbeştii Vechi – pe o lungime de 120 metri. Cele două investiţii vor fi încheiate până la finalul acestui an.

Între timp, oficialii de la Apele Române fac demersuri pentru promovarea în regim de urgenţă a etapei a-II-a a lucrării de amenajare a râului Siret în Şendreni pe încă o lungime de 216 metri, astfel încât acest punct critic să fie închis.

Articolul precedentMioriţa de Iveşti: un cioban l-a omorât pe altul cu o bâtă
Articolul următorPrimăria primeşte cereri de ajutoare de urgenţă pentru lemne de foc