Fie că alegem să plecăm la munte, la rude, petrecem cu prietenii sau încercăm să bifăm cât mai multe de pe lista de cumpărături, nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că, în perioada sărbătorilor, infractorii își intensifică activitatea. Profitând de forfota și aglomerația din marile centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun sau speculând plecarea noastră de acasă, aceștia acționează în mod ilicit pentru a-și însuși bunuri care nu le aparțin/ a-și mări ”veniturile”.

Ca să ne putem bucura din plin de aceste sărbători, polițiștii gălățeni recomandă adoptarea unui comportament preventiv și luarea unor măsuri minime de autoprotecție în vederea reducerii riscului de victimizare.

În momentul în care vă aflați în locuri aglomerate, nu uitați să acordați o atenție sporită bunurilor dumneavoastră:

–       când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;

–       nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;

–       portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere;

–       atunci când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul efectuării plăţii;

–       atunci când plătiți cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de către cei din jur;

–       nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ”chilipiruri”; de multe ori, produsele sunt contrafăcute sau provin din săvârşirea unor infracţiuni!

În cazul în care veți fi plecat pe perioada sărbătorilor, nu uitați să luați câteva măsuri de protejare a locuinței:

–       asiguraţi-vă că toate uşile şi ferestrele sunt încuiate;

–       dacă lipsiţi o perioadă mai lungă, apelaţi la o persoană de încredere care să vă ridice corespondenţa;

–       nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori! Faceţi-le inaccesibile pentru persoane necunoscute şi manifestaţi o atenţie sporită la datele personale şi fotografiile pe care le postaţi.

Siguranța locuinței trebuie să vă preocupe și dacă rămâneți acasă:

–       asiguraţi-vă că uşa de acces este în permanență încuiată;

–       chiar dacă părăsiţi locuinţa doar pentru câteva minute, nu uitaţi să încuiaţi uşa cu cheia;

–       atunci când un necunoscut pretinde că reprezintă o instituţie prestatoare de servicii (gaze, apă, telefoane, deratizare ş.a.), solicitaţi şi verificaţi cu atenţie legitimaţia de serviciu;

–       evitați să invitați colindătorii în interiorul locuinței dumneavoastră. Hoții sunt foarte inventivi și, după ce pătrund în casă sub diverse pretexte, au nevoie de un singur moment de neatenție pentru a fura bani sau bunuri.

Dacă sunteți victimă sau martor al unei infracțiuni, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentReguli de păstrare a alimentelor pe care nu le știai până acum – Cum păstrezi mâncarea proaspătă mai mult timp!
Articolul următorFinanțare pentru 18 noi proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale și peste 1000 de copii și adolescenți beneficiari