De câteva zile, se agită lumea politică gălăţeană, de zici că şi-au anunţat vizita, la Galaţi, Obama şi cu Trump la un loc, să ne ţină lecţii de democraţie şi strategie electorală. Totul a pornit de la zvonul că USR+ şi PNL şi-ar fi dat mâna pentru candidaţi comuni şi de aici scenarita a început să arunce pe piaţă diverse variante, monitoruldegalati.ro

S-a vorbit că ar fi fost o întâlnire între cele două părţi, weekendul trecut, apoi se spune că de fapt au fost două întâlniri pe parcursul săptămânii trecute. În cadrul acestor întâlniri s-ar fi stabilit cine şi unde va candida. Şi aici s-au amestecat zvonurile. Ba că va candida la Primăria Galaţi preşedintele USR Galaţi, Bogdan Rodeanu, iar la Consiliul Judeţean ar putea fi candidat Onuţ Atanasiu (PNL). Apoi s-au răsucit discuţiile şi s-a venit cu varianta Onuţ Atanasiu la Primărie şi Rodeanu la judeţ, pentru ca mai apoi să se vorbească despre Rodeanu la primărie, dar Stângă la judeţ. Însă zvonistica nu spunea şi unde ar fi locul PMP, în cazul în care se discută despre o coagulare a dreptei.

Ca să punem capăt bărfelor, am stat de vorbă cu cei trei lideri ai celor trei partide.

Bogdan Rodeanu, preşedintele USR Galaţi, a confirmat că au existat discuţii cu PNL şi PMP: „Sunt multe variabile, dar ceea ce pot să spun este că există dialog şi există disponibilitate. Este prematur să vorbim despre o alianţă. Dacă se va ajunge la o înţelegere, totul trebuie făcut statutar şi armonizat cu elementele din statutul tuturor partidelor”, ne-a declarat Bogdan Rodeanu. Acesta a mai spus că o decizie finală ar putea fi luată după ce, joia viitoare, vor fi tranşate lucrurile la nivel naţional, căci Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile anticipate pe data de 12 martie 2020.

George Stângă, preşedintele PNL Galaţi, a confirmat şi el discuţiile cu USR-PLUS şi PMP. „Da. Am început discuţiile cu mai multe partide. Încercăm să discutăm cu toate formaţiunile politice”, a spus liderul PNL Galaţi. Întrebat dacă doreşte să-şi impună propriul candidat la primărie sau la CJ, acesta a spus că se vor face sondaje şi se va merge pe candidatul cel mai bine clasat. La insistenţele noastre, Stângă a spus că în sondajele de până acum şi, aşa cum se ştie deja, nu există dubii că PNL-ul, dintre toate partidele de dreapta, stă cel mai bine în judeţ unde are aproximativ 300 de consilieri locali şi câţiva primari.

Cătălin Cristache, preşedintele PMP Galaţi, se dezice de orice discuţii. „Numai poveşti! Nu există aşa ceva. Cele trei partide nu s-au întâlnit. Sunt numai poveşti şi atât” a declarat, pentru Monitorul de Galaţi, Cătălin Cristache.

Concluziile sunt uşor de tras dacă punem cap la cap declaraţiile celor trei, însă lăsăm cititorii să citească printre rândurile declaraţiilor lor. Cert este însă că politicienii din România sunt mereu alunecoşi, iar ce au vorbit astăzi, mâine s-ar putea să nu mai fie valabil.

Articolul precedentÎncă două noi cazuri de coronavirus, în România
Articolul următorUn nou caz de coronavirus a fost depistat la Galați