Luni, 21 iunie 2021, la Mănăstirea Buciumeni din nordul judeţul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din mijlocul pădurii, în prezenţa tinerilor şi a credincioşilor veniţi special din multe zone ale eparhiei pentru a participa la această mare sărbătoare din codrii Buciumenilor. Pelerinajul tinerilor la mănăstirea Buciumeni a ajuns anul acesta la cea de a 26-a ediţie, iar tema generală a manifestării a fost dedicată pastoraţiei românilor de pretudindeni.

Tinerii în mijlocul cărora s-au aflat mulţi preoţii veniţi din cele opt protopopiate ale eparhiei, au dat răspunsurile liturgice într-o frumoasă şi deosebită armonie. Grupurile de copii participanţi la pelerinaj, îmbrăcaţi în frumosul port popular românesc, au interpretat cântece religioase şi patriotice.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi şi în mod special tinerilor, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit evanghelia din această zi, subliniind totodată şi importanţa participării unui număr aşa de mare de tineri la sărbătoarea Sfintei Treimi în cadrul natural al pădurii de la cunoscuta şi îndrăgita mănăstire Buciumeni.

Foarte mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat şi premianţii din grupele catehetice care au participat la Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni“, desfășurat în Patriarhia Română în contextul „Anului omagial al pastorației românilor din afara României“.

Acestora li s-au adăugat numeroşi profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învăţământ dar şi părinţi ai tinerilor, precum şi membri A.S.C.O.R., filiala Galaţi.

Cu acest prilej, ierarhul Dunării de Jos a oferit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, diploma şi premiul pentru grupul catehetic al parohiei Barcea I, Protopopiatul Tecuci, ocupant al locului I, iar din partea Arhiepicopiei Dunării de Jos, a oferit premii pentru grupurile catehetice care au obţinut locurile II şi III, respectiv Parohia Ianca I, Protopopiatul Făurei şi Parohia Radu Vodă, Protopopiatul Însurăţei. Premiile au constat în diplome, icoane, cărţi, reviste şi DVD-uri.

Mulţumiri, aprecieri şi diplome pentru implicarea în activităţile parohiale au primit din partea ierarhului şi coordonatorii grupurilor catehetice parohiale.

La acest concurs naţional, la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au participat un număr de 821 de elevi din 43 de grupuri catehetice parohiale.

La eveniment a fost prezentă şi echipa performantă de robotică „Thobor“ din cadrul Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş“ din municipiul Tecuci, care, în ultimii ani, cu susţinerea financiară din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale. Tinerii informaticieni au realizat în faţa celorlalţi tineri participanţi la eveniment mai multe demonstraţii cu robotul participant la concurs.

După tradiţionala agapă din mijlocul pădurii, au fost formate grupele pentru atelierele de dezbateri pe marginea temelor stabilite anterior la întâlnirile preliminare. Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an şi pe abordarea unor aspecte ce îi frământă pe tineri şi pentru care doresc să afle soluţii.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati