Ministrul Transporturilor, USR-istul Cătălin Drulă, a anunțat astăzi pe rețelele de socializare că a fost semnat contractul pentru Drumul Expres Brăila – Galați, cu Asocierea SC SA&PE Construct SRL (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL. Valoarea contractului este de 371.416.131 de lei fără TVA.

„Azi am participat la semnarea contractului pentru construirea (proiectare + execuție) drumului expres Galați – Brăila. Acesta este un proiect-cheie pentru legarea celor două municipii, pentru dezvoltarea întregii zone, inclusiv prin conexiunea la podul suspendat peste Dunăre și, implicit, la Tulcea”, scrie ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.

Viitorul drum expres, o alternativă la DN 22 B (șoseaua dig Galați – Brăila), va avea o lungime de 11 km și va cuprinde 3 poduri, două viaducte și un pasaj. Șoseaua va avea 2 benzi pe sens și parapete despărțitoare între sensuri.

„Antreprenorul român care a câștigat contractul și care a dat dovadă de seriozitate în lucrările pe care le are deja în portofoliu va trebui să finalizeze proiectarea în cel mult 10 luni, iar execuția în maximum 24 de luni. Am toată încrederea că se va încadra în acest termen și că, în 2023, vom putea circula pe un drum modern între orașele Brăila și Galați”, a mai spus Cătălin Drulă.

Sursa: Realitatea de Braila