S-a relansat proiectul zonei de agrement „Parc Aventura”

S-a relansat proiectul zonei de agrement „Parc Aventura”, de la Gârboavele, prin iniţierea unui nou parteneriat transfrontalier.

Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi şi reprezentanţii administraţiilor publice din Republica Moldova şi Ucraina speră ca astfel să crească şansele de a fi accesat un grant în valoare de 364.000 euro pentru realizarea obiectivului. Proiectul prevede colaborarea dintre administraţiile din Galaţi şi Constanţa (România), Odessa (Ucraina), Cantemir (Republica Moldova) şi Kutaisi (Georgia).

Proiectul, în valoare de 1,5 milioane de euro, va fi depus în cadrul Programului Operaţional Comun (POC) Bazinul Mării Negre 2014-2020, pe măsura ce vizează sectoarele turismului şi culturii. Partenerii îşi propun dezvoltarea infrastructurii turistice, dar şi promovarea în comun a unor obiective din cele cinci regiuni partenere.

Grantul ce va reveni CJ Galați va fi de 364.000 de euro, contribuția proprie va fi de 32.000 de euro, iar cheltuielile neeligibile vor avea o valoare de 39.000 de euro. Proiectul prevede amenajarea zonei de agrement Parc Aventura, pe o suprafață de 8,4 ha, în extravilanul comunei Tulucești, în Pădurea Gârboavele”.

Proiectul a fost iniţiat în 2017, iar o primă tentativă de obţinere a finanţării s-a făcut tot prin POC Bazinul Mării Negre. Cu toate că a întrunit punctajul pentru a fi eligibil, proiectul nu a prins fondurile necesare în sesiunile de până acum.

Conform proiectului, „Parc Aventura” va dispune de 15 trasee de aventură (cățărare/ traversare), cu nivele diferite de dificultate, precum şi două trasee de tiroliană, cu lungimi de 150 și 180 de metri. În parc vor fi instalate cinci foişoare din lemn, cu mese şi băncuţe, vor exista piste pentru biciclişti, precum şi o zonă comercială.

Articolul precedentCentru de medicină dentară socială pentru gălăţenii săraci
Articolul următorAccident mortal, azi noapte, pe raza comunei Schela