Un bărbat, cu vârsta de 46 de ani, din municipiul Galați, care la data de 09 martie 2023, în jurul orei 10:00, a condus o autoutilitară pe strada Drumul de Centură, dinspre strada Brăilei, iar în dreptul cimitirului Sf. Lazăr, a lovit cu partea din față, spatele unei alte autoutilitare, condusă regulamentar de un alt bărbat.

După impact, cei doi conducători auto au efectuat manevre de virare la dreapta, către strada Combinatului, cu intenția de a opri pe marginea Drumului de Centură, moment în care bărbatul de 46 de ani a acroșat cu autovehiculul și partea stângă a celei de-a doua autoutilitare, pe care o lovise în partea din spate.

La testarea alcoolscop a fost indicată o valoare pozitivă doar în cazul conducătorului auto de 46 de ani, rezultatul indicat fiind de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați l-au condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDepistat pozitiv la testarea au aparatul tip Drugtest Drager
Articolul următorFugarul Arsene, legături de afaceri cu grupul de la Cluj – Cine TREMURĂ după condamnarea baronului PSD