La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 01.05, un bărbat a sesizat Secția 3 Poliție Galați cu privire la faptul că,  în zona unui bloc, din cartierul Micro 20, o persoană încearcă să deschidă portierele mai multor autoturisme parcate.

Polițiștii s-au deplasat imediat în zona indicată de apelant și,  în baza semnalmentelor date de acesta, au identificat persoana în cauză,  un bărbat,  de 48 de ani, din municipiul Galați. 
Cu ocazia controlului bagajelor pe care le avea asupra sa, polițiștii au găsit mai multe accesorii auto, din primele verificări rezultând că acestea ar fi fost sustrase din două autoturisme parcate în zona mai sus menționată.

La fața locului,  polițiștii au constatat că cele două autoturisme prezintă avarii, unul la partea din față, celalalt la partea din spate, stabilindu-se că bărbatul ar fi găsit, în interiorul unuia dintre ele, cheia de contact și ar fi încercat să plece cu el, lovindu-l pe celălalt.

Totodată,  s-a stabilit că aceeași persoană ar fi rupt și un ștergător de parbriz de la alt autoturism.

Bărbatul a fost condus la secție și testat alcoolscop, valoarea înregistrată fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. 
În cauză,  polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere,  furt calificat,  furt în scop de folosință, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați,  în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVal de caniculă peste România
Articolul următorAcțiune a polițiștilor gălățeni în Gara CF Galați