Primăria municipiului Galați informează că, începând de astăzi, în vederea remedierii unui accident de teren de pe str. Combinatului (fosta Prelungirea Brailei), în zona intersecției cu str. Barboși, circulația autovehiculelor pe str. Combinatului se va desfășura pe jumătate de cale, pe câte o bandă de mers, în ambele direcții de deplasare.

Pentru fluidizarea traficului și pentru prevenirea unor evenimente rutiere, au fost instituite următoarele măsuri:

– conducătorii de autovehicule care se deplasează pe str. Combinatului, pe direcția de mers către Drumul de Centură, vor avea interzis în a efectua virajul la stânga pe str. Barboși;

– conducătorii de autovehicule care se deplasează pe str. Barboși, la intersecția cu str. Combinatului, vor avea interzis în a efectua virajul la dreapta pe str. Combinatului.

”Pe întreaga perioadă a lucrărilor, semnalizarea rutieră temporar instituită poate suporta modificări, în funcție de evoluția lucrărilor. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto și pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor.

Atragem atenția că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepsește conform prevederilor legislației în vigoare” transmite Primăria Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPolițiștii de imigrări sunt în continuare alături de refugiații din Ucraina
Articolul următorGeorge Stângă: Aproape de 2 miliarde de euro vor intra în România pentru modernizarea sistemului de sănătate, dar gălăţenii nu vor beneficia de niciun cent