O manifestare care se anunţă spectaculoasă este programată, duminică după-amiază, în Grădina Publică a Galaţiului. Evenimentul „La pas prin Grădina Publică, în Galaţii de altădată” a ajuns la ediţia a IV-a şi este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, iar anul acesta va fi dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Manifestarea va fi deschisă de Fanfara „Valurile Dunării”, de la ora 14,30. Începând cu ora 15.30, vor fi evocate momente care au avut loc în anul 1918 şi au marcat istoria oraşului Galaţi, după care, la ora 16,10, va urma o reconstituire istorică realizată dea Asociaţiile „Tradiţia Militară” şi „Deutsches Freikorps”, din Bucureşti.

Momentele artistice vor continua până la lăsarea întunericului,  cu Polifonic Cvartet (de la ora 17,20), Academia de dans „Fantezia” (ora 17,40), Ansamblul Tătărăsc „KaraSu” (ora 17,50) şi Ansamblul „Vanghilizmo” (ora 18,15), ambele din comuna Mihail Kogălniceanu (Constanţa), „Bucharest Klezmer Band” (ora 18,40), Ansamblul artistic „Olympos” Galaţi (ora 19,20), Ansamblul folcloric „Doina Covurluiului” Galaţi (ora 19,45) şi un concert extraordinar de muzică armânească susţinut de Stelu Enache Band (ora 20,00).

Pe lângă „prezenţa” personajelor istorice ale vremii, organizatorii au pregătit şi produse specifice epocii interbelice, precum bere „Ploll”, bragă, alviţă. Fiind un eveniment organizat într-un spaţiu public, intrarea este liberă.

Articolul precedentLa Smârdan, grindina cât oul de prepeliţă a distrus culturi şi a avariat maşini
Articolul următorLa Şantierul Naval Damen Galaţi, profit mare din nave mici