Românii vor avea anul acesta 15 zile libere legale. Executivul va adopta miercuri decizia prin care ziua de 2 decembrie va fi declarată liberă, formându-se astfel o punte de 5 zile, de la Sfântul Andrei până după Ziua Națională.

Cum miercuri, 30 noiembrie, este Sfântul Andrei, iar joi, 1 decembrie, este Ziua Națională, Guvernul vrea să acorde liber și pentru vineri, 2 decembrie, înainte de weekend, astfel că românii ar urma să aibă o minivacanță de 5 zile în acea perioadă din an, potrivit Agerpres.

„Ziua de 2 decembrie 2022 fiind stabilită ca zi liberă, instituţiile publice și autoritățiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru, potrivit planificărilor stabilite. Prestarea muncii conform celor menționate nu conferă acordarea de timp liber corespunzător.

În ceea ce privește locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică.

De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 şi nici participanţilor în aceste procese.”, precizează nota de fundamentare la proiectul de Hotărâre de Guvern.

În total, în 2022 vor fi 15 zile libere, din care 9 în timpul săptămânii, faţă de 7 în 2021 şi 11 în 2020, după cum urmează:

1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;

24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;

22 aprilie (Vinerea Mare):

24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;

1 mai (Ziua Muncii) – duminică;

1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:

12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;

15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni;

30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;

1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;

25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

Articolul precedentArcada Galați a câștigat cu 3-0 meciul tur din optimile de finală ale Cupei CEV
Articolul următorCulisele statului paralel | Dezvăluiri despre „șmecheria” din decizia CJUE și IMPACTUL asupra Justiției din România – Ce va face Înalta Curte